Universitatea POLITEHNICA din București în parteneriat cu S.C. Eurotraining Solution (RO), Casa Corpului Didactic din București (RO), S.C. Avantera srl (RO), Universitatea din Maribor (Slovenia) si Universitatea “Angel Kanchev” din Ruse (Bulgaria) au demarat, începând cu luna noiembrie 2016, proiectul “edu4society” – Innovative solution for enhancing social responsibility education and civic skills in creating sustainable businesses, finanțat prin programul  ERASMUS+, 2014-2020.

Proiectul vizează îmbunătățirea actului educațional prin dezvoltarea competențelor de responsabilitate socială și a comportamentului civic în rândul studenților și /sau masteranzilor din domeniul inginerie și management și al științelor economice, în vederea dezvoltării de afaceri sustenabile.

Printr-un parteneriat internațional și  cros-sectorial între universități, agenți economici și casa corpului didactic, consorțiul vizează transferarea produselor și a practicilor inovatoare rezultate prin procesul de învățare și către  alte domenii precum mediul de afaceri, practicieni, antreprenori, și profesori din învățământul preuniversitar.

Nr. Partener în proiect Țara Adresa site
1 Universitatea POLITEHNICA din București Romania www.upb.ro
2 S.C. Eurotraining Solution Srl Romania http://e-trainings.ro/
3 Casa Corpului Didactic București Romania www.ccd-bucuresti.org
4 S.C. Avantera Srl Romania http://www.avantera.ro/
5 Universitatea din Maribor Slovenia www.um.si
6 Universitatea “Angel Kanchev” din Ruse Bulgaria https://www.uni-ruse.bg/en

 

Proiectul se va derula pe o perioadă de 2 ani (2016-2018) si va cuprinde:

  • Cercetare pentru identificarea nevoilor de instruire în domeniul responsabilității sociale a studenților, practicienilor și profesorilor din învățământul preuniversitar.
  • Organizarea a 2 programe intensive de învățare/școli de vară cu conținut inovator în domeniul responsabilității sociale:
  • Școala de vară, Iulie 2017, durata de 5 zile, cu titlul “ Innovative Education to Foster Social Responsibility and Civic Knowledge” găzduită de Universitatea Politehnica din București, Romania.
  • Școala de vară, Iulie 2018, durata de 5 zile, cu titlul ” Sustainable Ecosystem through Responsible University-Business Collaboration”, găzduită de Universitatea din Maribor, Slovenia.
  • Crearea unei platforme educaționale care să permită învățarea mixtă (“blended learning”).
  • Instruirea a 80 de studenți și/sau masteranzi pe parcursul celor două școli de vară și realizarea de proiecte inovatoare – soluții pentru operaționalizarea strategiei de responsabilitate socială a companiilor care activează în mediul de afaceri.
  • Instruirea a 70 de studenți și/sau masteranzi, practicieni, angajați, profesori din învățământul preuniversitar prin intermediul cursurilor “e-learning” din platforma educațională a proiectului.
  • Organizarea a trei evenimente de diseminare și multiplicare a rezultatelor proiectului (Romania, Slovenia și Bulgaria) cu un grup țintă de 120 de participanți.

Pentru informații suplimentare privind derularea proiectului, activitățile de învățare și înscrierea la concursul de selecție pentru participarea la programele intensive de învățare (școala de vară), vă rugăm să urmăriți site-ul proiectului www.edu4society.eu sau să contactați echipa proiectului la adresa de email elenafleaca@yahoo.com sau elena.fleaca@upb.ro.